Viitoruri posibile – atelier de documentar radio cu Flaviu Petean

 VIITORURI POSIBILE este un atelier de explorare a tehnicilor și proceselor creative din spatele emisiunilor și documentarelor radio. Tematic, accentul îl vom pune pe schimbările climatice și pe experiența noastră subiectivă legată de incertitudinea viitorului, de locuirea într-un oraș în continuă dezvoltare, de poluarea urbană vizibilă și invizibilă, și totodată vom explora posibilități de a inventa viitoruri dezirabile.
Participarea la atelier este gratuită în funcție de locurile disponibile și în urma selecției. Numărul participanților va fi decis în urma candidaturilor primite.

PERIOADA :

📌17 octombrie – 28 octombrie (DEADLINE ❗) // Înscrieri (rolling admission*) AICI > https://forms.gle/tFwuEKenN5Kjxe586
📌2 – 21 noiembrie // Întâlniri de lucru – marțea și vinerea – 18:00 – 20:00 & sâmbătă și duminică – 11:00 – 15:00
📌 21 noiembrie //duminică // difuzare în FM
*rolling admission presupune evaluarea aplicațiilor din momentul în care sunt primite; se diferențiază de înscrierile standard prin faptul că nu se așteaptă data limită pentru evaluarea tuturor aplicațiilor. Astfel o parte din comunicarea selecției se va putea face chiar pe parcursul perioadei de înscriere.
Atelierul se va desfășura respectând și asigurând măsurile și regulile de prevenire a răspândirii COVID 19.


CONTRA CINISMULUI este cea de-a VI-a ediție a Focus Atelier. Dincolo de critica cinică, la îndemână și pasivă, ne întrebăm ce ne mai dă demnitate, speranță și libertate?

Participarea la atelier este gratuită în funcție de locurile disponibile și în urma selecției. Încurajăm participarea persoanelor non-binare, femeilor, persoanelor roma, persoanelor queer.


DESPRE ATELIER:

Atelierul vrea să exploreze relația subiectivă a participanților și a locuitorilor din Cluj cu fenomenul schimbărilor climatice. Pornind de la afirmația lui Sloterdijk „Pentru că totul a devenit problematic, totul a intrat în același timp în zona indiferenței”, reflectăm asupra incertitudinii viitorului în era schimbărilor climatice și asupra modalităților prin care întâmpinăm, ca indivizi și comunități, aceste schimbări. De asemenea, căutăm să înțelegem cine produce discursurile despre poluare și adaptare și cum sunt percepute ele la nivelul comunităților locale.
O parte din atelier se va axa pe analiza corespondenței dintre percepții, comportamente, discursuri și realitatea climatica. Vom încerca sa înțelegem cum responsabilitatea legată de schimbările climatice e pasată de la o categorie socială la alta. Pentru această analiză, vom face o incursiune în lumea sociologiei de mediu și a temelor de interes local din Cluj.
Vom continua cu analiza reprezentării temei în presa locală, cu focus pe posturile radio din Cluj, pentru a înțelege ce tip de mesaje se transmit, în ce ton, cui se adresează, pregătind astfel terenul pentru partea de live-radio a atelierului. Vom continua apoi cu pregătirea, realizarea și editarea interviurilor și a narațiunilor pe tema aleasă. În această parte vom învăța să lucrăm cu instrumente de înregistrare, programe de editare, aparatură de studio, instrumente de producție muzicală. În partea finală, ne familiarizăm cu experiența de live radio lucrând împreună la jingle, promo, texte pentru platformele sociale și mediul online. Ca spații de lucru, vom pendula între studiourile EBS Radio, Casa Tranzit și Cirkular, un studio de înregistrări și producție muzicală din oraș.
Rezultatul final va fi un documentar audio pe episoade, fiecare participant contribuind cu câte un episod. În funcție de subiectele de interes și de abordările acestora, este posibilă formarea de echipe de lucru. Astfel, un episod va putea fi realizat de către o echipă. Conținutul va fi înregistrat de către participanți, în funcție de căutările și interesele lor: interviuri, înregistrări proprii, înregistrări de câmp/ambientale, muzică și altele. Prezentarea documentarul audio se va face la EBS Radio, împreună cu discuții despre procesul de lucru și impresii de la finalul experienței.

 


DESPRE REZIDENT:

Flaviu Petean este producător și realizator radio. Între 2018-2020 a produs Alt Cluj și Common Ground în cadrul EBS Radio. La momentul de față, Flaviu activează ca specialist în analiza impactului social și de mediu generat de proiectele de dezvoltare urbană. Flaviu e interesat de documentarea audio a diferitelor povești ale orașului, fiind implicat în proiecte ce includ documentarea antropologică și producția de instalații audio care narează experiența spațiului public din perspectiva istoriilor secundare și personale: Insula, Confluențe și Corul Apei în cadrul Someș Delivery, tururile ghidate ReArta, Intensive Reshape Cluj.
În materie de management cultural, Flaviu a coordonat proiectul de reactivare culturală a Parcului Feroviarilor derulat de Fabrica de Pensule (2017-2018), recuperarea memoriei locale
legate de Parcul Feroviarilor și derularea unui proces de consultare a locuitorilor din zonă cu privire la viitoarea reamenajare a parcului în cadrul proiectului Ars Publica/Res Publica al
fundației Alt Art (2017). În perioada 2013-2015, Flaviu a contribuit la coordonarea responsabilității sociale și de mediu a producțiilor culturale în cadrul candidaturii orașului la Capitala Culturala Europeană și în cadrul Smida Jazz Festival.

Credit foto: Loyola Pérez de Villegas Muñiz

Focus Atelier 2021 este un proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.