Prea multe revoluții sau nici una

Prea multe revoluții sau nici una. Proteste recente, vise revoluționare și contexte reacționare
19 mai // 19:00 // Casa Tranzit
>>> ALBUMUL FOTO DE LA EVENIMENT <<<

Invitați:
Theodor Constantiniu – Muzicolog
Valer Simion Cosma – Istoric
Veda Popovici – Artistă Politic
Moderator: Lorand Maxim

Dinamica străzii – în contextul românesc – pare să aibe mereu la bază interpretări ale revoluției din 1989: inocența protestatarilor, pericolul infiltrări, importanța televiziunii ș.a.m.d. care, la rândul lor, cad mereu în aspirația trebuie-să-facem-ca-n-vest – chiar și un protest.

De la Anti-Austeritate și „Nu Corporația face Legislația” la Anti-Corupție cu binecuvântarea corporațiilor și aplaudarea instituțiilor de represiune (jandarmeria și DNA-ul), o bună parte a societății civile simte și celebrează proximitatea unui moment ultim de integrare Europeană, urmărește și revendică momentul 0 – o integrare completă, disoluția oridinii sociale prezente (văzută ca dezordine și mizerie) sub influența unui agent civlizator european. Urmărind acest traseu, societatea „trezită” se constituie pe diferența dintre cei cu dinți și cei fără dinți, dintre „tinerii frumoși” și „asistați”, admițând cel mult atitudinea caritabălă față de cei din urmă.

Clivajul între promotorii „integrării” europene și cei socotiți refractari la aceste valori este un conflict de clasă, iar într-o societate periferică și integrată uneori într-un circuit economic de tip (semi)colonial cum este România, acest conflict capătă propriile sale particularități. Accentul pus pe etică și comportamentul moral ar putea fi un exemplu de particularitate a conflictul de clasă ce se desfășoară în societatea postdecembristă. Moralitatea nu e singura formă de mistificare a acestor conflicte sociale, ele sunt la fel de bine eludate și depolitizate prin practici și discursuri artistice.

Alături de invitații noștrii, dorim să surprindem contexul celor mai recente mișcări sociale din România, drumurile și fantele pe care acestea le deschid și felul în care creativitatea și noile canoane de reprezentare joacă astăzi, mai mult ca oricând, un rol cheie în crearea și justificarea unui „spectacol” politic care este defapt identic chiar cu politica și felul prin care facem politică astăzi.